Monthly Archives: Ianuarie 2012

Puterea obisnuintei


„E mult mai uşoară dezintegrarea unui atom
decât a unei prejudecăţi” Albert Einstein

Un grup de oameni de ştiinţă au pus într-o cuşcă cinci maimuţe şi în mijlocul cuştii o scară, iar deasupra scării o legatură de banane.
Când o maimuţă se urca pe scară să ia banane, oamenii de ştiinţă aruncau o găleată cu apă rece pe celelalte care rămâneau jos. După ceva timp, când o maimuţă încerca să urce scările, celelalte nu o lasau să urce. După şi mai mult timp nici o maimuţă nu se mai suia pe scară, în ciuda tentaţiei bananelor.
Atunci oamenii de ştiinţă au înlocuit o maimuţă. Primul lucru pe care l-a facut aceasta a fost să se urce pe scară, dar a fost trasă înapoi de celelalte şi bătută. După câteva bătăi nici un membru al noului grup nu se mai urca pe scară. A fost înlocuită o a doua maimuţă şi s-a întâmplat acelaşi lucru. Prima maimuţă înlocuită a participat cu entuziasm la baterea novicelui. Un al treilea a fost schimbat şi lucrurile s-au repetat. Al patrulea şi în fine al cincilea au fost schimbaţi.
In final, oamenii de ştiinţă au rămas cu cinci mainuţe care, deşi nu primiseră niciodată o baie cu apă rece, continuau să lovească maimuţele care încercau să ajungă la banane.

Dacă ar fi fost posibil ca maimuţele să fie întrebate de ce îi băteau pe cei care încercau să se caţere pe scară, răspunsul ar fi fost „Nu ştim. Lucrurile întotdeauna au fost aşa aici…”

Sună cunoscut?

Anunțuri

Poveste cu talc (2)


1. UN GURU ATOTPUTERNIC

Un învăţăcel avea în gurul său – întâmplarea se petrece în India – o încredere de neclintit, aşa încât urca munţii cei mai înalţi şi trecea râurile mergând pe apă rostind întruna numele învăţătorului.
Acesta, care îl privise odată trecând peste o apă, şi-a spus în sinea lui: „Înseamnă că numele meu este atotputernic. Am dobândit puterea întregului univers.”
A doua zi, s-a repezit să treacă peste un râu adânc, strigând cât îl ţinea gura: „Eu! Eu!”
Şi s-a înecat, fiindcă nu ştia să înoate.

2. LUPTA CEA GREA

Un maestru zen, aflând că unul dintre discipolii săi nu pusese nimic în gură de trei zile, l-a întrebat de ce anume posteşte.
– Am încercat să lupt împotriva eului meu, a răspuns discipolul.
– Este greu, a răspuns înţeleptul clătinând din cap. Şi trebuie să fie încă şi mai greu cu burta goală.

3. ÎNTREBAREA POTRIVITĂ ESTE CEA DE PE URMĂ

O pildă hasidică spune că, ajuns la capătul vieţii, rabinul Zusia a rostit aceste vorbe:
– În lumea care vine, n-am să fiu întrebat de ce n-am fost Moise. Nicidecum. Am să fiu întrebat de ce n-am fost Zusia.

Poveste cu talc (1)


A fost o data ca niciodata un discipol care il intreba pe maestrul sau:

– Care este lucrul ce ma separa de adevar?

Maestrul ii spuse:

– Nu esti singurul care este separat de adevar, mai sunt si altii. Iti voi spune 12 povestioare care iti vor parea simple. Trebuie sa meditezi asupra acestora tot timpul si chiar daca ti se va parea ca le-ai inteles, nu te opri din a medita asupra lor pana ce aceste simple povesti vor capata proportii uriase si pana vor devani din nou simple.

Prima poveste:

A fost odata ca niciodata o picatura intr-un Ocean ce spunea ca nu exista Ocean. Tot astfel se intampla cu multi oameni. Traiesc inlauntrul lui Dumnezeu si spun ca nu exista Dumnezeu.

A doua poveste:

„Vreau sa fiu libera!” spuse picatura de apa din mijlocul Oceanului; si Oceanul in compasiunea sa a ridicat-o la suprafata. „Vreau sa fiu libera!” spuse din nou picatura de apa si soarele auzindu-i glasul o aseza intr-un nor. „Vreau sa fiu libera” spuse picatura inca o data si norul o elibera, iar aceasta cazu din nou in Ocean.

A treia poveste:

O picatura intelectuala este o picatura intelectuala, dar nu mai apartine Oceanului.

A patra poveste:

„Nici o picatura nu are nici o valoare.” spuse picatura din mijlocul Oceanului.

A cincea poveste:

„Fara nici o indoiala, exista un lucru de care eu mi-am dat seama, eu sunt mai importanta decat Oceanul.” spuse picatura din Ocean.

A sasea poveste:

„Nu voi putea niciodata sa ajung la Ocean.” a spus picatura din Ocean.

A saptea poveste:

„Oh, ce-mi pasa mie de Ocean…” spuse picatura din Ocean.

A opta poveste:

Era odata o picatura care-si regreta soarta, la urma urmei, ea era in mijlocul Oceanului si nu stia nimic despre Ocean.

A noua poveste:

O picatura din Ocean cheama toate celelalte picaturi sa i se alature pentru a se rascula impotriva Oceanului.

A zecea poveste:

„Prin puterea cu care am fost investita…” spuse picatura din Ocean, „prin puterea cu care am fost investita, de astazi sunteti excluse din Ocean”.

A unsprezecea poveste:

„Tu te afli in mijlocul iubirii mele” ii spuse Oceanul picaturii de apa.dar picatura nu auzi Oceanul pentru ca era plina de iubire pentru o alta picatura.

A doisprezecea poveste:

„Daca as putea cuprinde ” gandi o picatura „fiecare picatura cu dragostea mea atunci as deveni Oceanul.”

Si cum gandi aceasta, picatura incepu sa reverse dragostea sa asupra tuturor picaturilor, pe rand.Dar era o picatura care ii facuse un mare rau si esi era capabila de o mare iubire, picatura nu putu sa o ierte.Si pentru ca nu putu sa-si reverse dragostea sa asupra acesteia nu putu sa devina Oceanul.

Discipolul il intreba pe maestrul sau:

– A existat vreodata o picatura care a devenit Oceanul?

Si maestrul sau ii spuse ultima sa poveste:

– Era odata o picatura care cauta Pacea Oceanului, ce cauta Profunzimea Oceanului.Dorinta ii era mare si puterea de iertare ii era mare si deodata Oceanul ii spuse: „Tu si cu mine, noi suntem una.”Si Oceanul isi deschise larg bratele si imbratisa picatura, si tot ce apartinea Oceanului deveni si al picaturii.Ea se patrunse de Pacea Oceanului, se intinse pe toata suprafata Oceanului si prin profunzimea sa deveni salvarea lumii.”Afla astfel, o, ucenicule, ca Oceanul este plin de iubire pentru cei ce-l iubesc si ca-i primeste in maretia sa pe cei ce o doresc cu adevarat.”

– Dar ce se intampla daca o astfel de picatura devine murdara? intreaba discipolul.

Maestrul rase din toata inima:

– O picatura nu poate deveni atat de murdara incat Oceanul sa nu o poata curata.

weekend


weekend, surpriza ne-surpriza :), Perla Paltinisului, plimbare care as fi vrut sa fie nesfarsita prin nameti. liniste.
sa ne rostogolim!!! … dar suntem cam ursuleti.
priveliste superba: muntele nins, cabanele de lemn, construite cu mult bun gust, drumul ascuns, pe care nu l-am fi banuit, arena platos in noapte, luminata si care pare tot mai departe.
ar fi fain sa vedem lupi.

duminica, viscol, toata lumea la ski. nu-mi ramane decat partia de saniute. plin de bucuresteni si ai spus totul. renunt.
singuratate, partia B este viscolita, panta muntelui golasa, impresia ca intr-o clipa ai ajuns intr-un loc uitat de lume.

dupa amiaza de duminica cu initiativa de a recupera timpul pierdut si a face proiectele la master. fara spor. somn intens, asa cum numai dupa o zi in aer liber poti sa simti.

Noua lege a sanatatii


Bula la bucatarie.O clipa de neatentie la tocat zarzavaturi si singele
incepe sa curga.
Ia repede o cirpa, infasoara degetul si fuga la spital.
Intra la U.P.U.(unitatea de primire urgente) si vede doua usi:

„Bolnavi” si „Accidentati”.
Ca un cetatean disciplinat ce este, Bula intra la „Accidentati”.
Acolo, ce sa vezi? Alte doua usi:

„Cu sangerare” si „Fara sangerare”.
Asa cum era firesc intra la „Cu sangerare”.
Alte doua usi:

„De importanta vitala” si „Fara importanta vitala”
Deschide usa „Fara importanta vitala” si se trezeste iar in strada ..

Pleaca nervos acasa unde familia il intreaba:
– Ei, Bulă, te-au tratat bine?
– Nu s-a uitat nimeni la mine, dar organizarea e beton … !!!!!!

thx to: Roxana

Turning pages like a boss


Noul apel 112 :)


„Buna ziua, ati sunat la Salvarea privata. Pentru limba romana apasati 1. Pentru engleza, apasati 2. Pentru verificarea contului dumneavoastra de contributii la sistemul de sanatate, apasati 3. Pentru informatii despre ofertele speciale ale Salvarii in perioada de Craciun, Revelion si Paste, apasati 4. Pentru informatii in legatura cu starea dumneavoastra de sanatate, apasati cu un deget pe incheietura mainii si numarati pana la 60. Acela e pulsul. Daca il mai aveti, apasati 5. Un operator va prelua apelul. Pentru imbunatatirea serviciului, va informam ca aceasta convorbire poate fi inregistrata si folosita intr-o emisiune de tip talk show. Va multumim! „