Zburam, de Mihai Eminescu


Zburam

Campia imi pare ca zboara.
Ca pe loc eu stau, cu-n cer
Ce poarta-n sarcina de foc
Noianele-i de stele…
Campia parca zboara!
Eu singur stand
Sub bolta stabila, solitara…
Dar deodata-mi pare
Ca armasaru-mi rece
Zburand din loc cu lumea
In fuga-i se intrece!
Deodata tot se misca,
Campia ma urmeaza
Cu dealuri, cu coline,
Paduri intunecoase,
Ca munti batrani
S-ardica si fug,
In urma-mi zboara
Rupand cu fruntea stearpa
A norilor popoara.
Ca lumea e nebuna
Si fuge dupa mine,
Si vesnic peste frunte-mi
In cercuri ea se tine.
Ca stelele-o urmeaza
Si bolta cea cereasca
Din loc in loc se muta
Vrand sa ma urmareasca.
Si cerul isi repede
Popoarele-i de stele
Ca sa se-atie-n urma
A pasurilor mele.
Vuind urmeaza parca
Batranii munti de piatra,
Si rauri scanteiaza,
Bulboanele ma latra,
Padurile-mi urmeaza
Carari pe vijelie
Ce-icea le aduna,
Si-icea le-mprastie,
Saltandu-le pe campuri.
Ma-ntreb uimit in gand:
Zbor eu? Sau zboara lumea,
Nebuna vajaind?
Poate ca toata lumea
Deodata-acum cu mine,
Se misca, fuge, urla,
Ducandu-se cu sine!
De valuri, generatii de vant
Cum sunt manate,
Ducand cu ele tarmi,
Padurile si sate,
Ducand cu ele
O lume pe mal
Ce fu asternuta
Si prin murmure crude
A unei lumi pierduta,
Pe fruntea unei unde
Este un spic de grau!
Si-acel spic dus
De-un fluviu ce-a inundat
Sunt eu!…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s