Donna Alba, de Gib Mihaescu


Ieri, am ascultat:

“- Poate că-şi iubeşte soţul?
– Da… foarte mult… între ei e o diferenţă de douăzeci de ani… Desigur, contează că va “crăpa” înaintea ei şi atunci donaţia redevine valabilă. Asta i-e toată iubirea… însă se înşală în aceste roze speranţe… prinţul Georges se ţine prea bine şi duce o viaţă prea restrânsă, ca visul să i se poată realiza, n-avea grijă. Pe urmă, când va ajunge de 50 de ani, ce o să mai folosească donaţia ambiţiilor ei… o să fie o păcăleală, de-o să râdă şi ea singură, muşcându-şi mâinile de necaz.”

Un tânăr sărac se îndrăgostește de o femeie mult superioară lui ca rang social, avere și educație. Și, ca să fie totul și mai dramatic, femeia aceasta este soția șefului său, a omului prin care s-a ridicat în viață și căruia îi datorează totul.

Spre deosebire de Andrei Pietraru din Suflete tari , Mihai Aspru nu îndrăznește să o abordeze pe femeia visurilor sale pentru că o idealizează prea tare. O admiră tocmai pentru că este inaccesibilă și departe; dacă această femeie i-ar cădea în brațe, iubirea lui s-ar stinge imediat. O iubire patologică și irațională cu care nu se poate trăi mult timp. Va veni un moment în care Mihai va trebui să aleagă între ideal sau femeia reală – și nici măcar el nu știe dinainte ce o să aleagă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s