plans


Ai vazut-o de atatea ori (cel mai des in glinda din baie …). Stii bine ca femeia nu plange niciodata fara motiv, fara o idee fixa care nu iese din ea decat in forma lichida si sarata. Daca zambetul mai are si nuante false, lacrima nu prea minte, decat la actrite (si nici atunci nu-I sigur ca nu plange personajul bine instalat in ele).
Lacrima , ca izvorul de munte, vine dintr-un adanc nestiut, din cel mai curat si mai ascuns loc al fiintei. Ea se asterne pe obraji de copii ca o limba pe care o vorbesc de cand se nasc, pana invata alfabetul. E limba lacrimilor, cu care un pui de om si un om mare comunica.
Mai tarziu, lacrima e limba neputintei si a durerii. Unui copil care nu poate face ce face altul mai mare ii e mai la indemana sa planga decat sa astepte rezolvarea. Altui copil alintat I s-a aratat prea devreme ca plansul impresioneaza si-l foloseste ca pe o cheie cu care-si deschide mai toate usile copilariei.
Vine apoi o vreme cand plang adolescentii … Plang de nesiguranta, de nestiinta despre ce pot face singuri, de prima iubire…, de a doua, de examene neluate sau note mici…, de prieteni tradatori, de parinti nemultumiti de ei si de adulti care nu-I inteleg nicodata. Cand plange un adolescent, cred ca e bine sa-l asculti si sa-l iei in brate, daca-I esti familie, caci altfel isi va gasi singur cai care nu-ti vor placea si brate pe care n-ai sa poti sa I le iei de dupa gat…
Incet-incet, copiii care ajung barbati plang tot mai putin. Li s-a spus de atatea ori “sa fie barbati”, “sa nu planga ca o fata”, incat isi defecteaza grav mecanismul emotional si reactioneaza exact invers decat simt, in situatii in care salvatoare ar fi fost lacrimile si eliberarea presiunii….
Mie imi plac lacrimile de barbat – stiu sigur ca unui barbat ii trebuie mult mai mult curaj sa planga decat sa fie “de piatra”, asa ca admir ca pe o opera de arta orice fatza plansa de barbat. Cu conditia sa nu-si fi distilat supararea cu alcool sau droguri, ci sa fie un plans curat, de barbat indragostit, de barbat topit dupa o femeie, de barbat care va gasi curand o rezolvare barbateasca…. Barbatii care plang in fatza unei femei sunt niste oameni foarte frumosi si au o forta pe care niciun muschi de suprafatza n-ar putea-o intrece.
Dar, in linistea lumii, cel mai adesea se aude plansul femeilor . Plang cand iubesc, caci la ele iubirea se instaleaza exact de acolo de unde izvorasc lacrimile… Plang cand li se nasc copii, plang de duiosie si de nimicuri, plang de dor si de bucurie, plang de durere si de singuratate, plang de ciuda pe ele insele, plang de nenoroc si de neiubite ce se simt uneori… Plang lovite de barbati netrebnici si umilite de semeni brutalizati, plang de inselate ce li se intampla sa fie adesea , plang de toate astea la un loc…
Femeii ii ramane atat de putin timp sa planga de bucurie, de emotia unui “Da” spus iubirii vietii ei…, de un “te iubesc, mama” spus pe neasteptate, de un dar venit din tot sufletul celui pe care-l iubeste… I se intampla atat de rar sa planga de extaz si de stropi de fericire imensi, ca niste fulgi de nea ce se vor topi mai repede ca lacrima… I se intampla atat de des sa planga ca nu e admirata, ca nu se simte frumoasa, ca nu-I mai spune barbatul ei cat de furmos ii e zambetul, ca nu mai stie ce sa faca sa le fie bine celor dragi…
Plansul unei femei neiubite e la capatul celuilalt al unei partide de sex – femeia se aseaza in cea mai incomoda pozitie, atat de singura si de chircita incat nici gandul bun al cuiva drag nu intra in ea, atat de patrunsa de plansul ei si de casapirea propriului suflet, incat parca trupul ei reface invers drumul orgasmului si o ia exact in directia opusa. In plansul de durere nu exista nici urma de placere, nici urma de dragalasenie, ci o revarsare de lacrimi negre ca o armata in cadenta, pornita nu spre dusmanul care a provocat plansul, ci spre ea insasi…… Multe dintre motivele pentru care plang femeile lumii sunt atat de rezolvabile cu ceva mai multa educatie, mai mult bun simt si respect pentru aceste creatoare de viata….si mult mai multa dragoste….
Ce ramane dupa un plans naprasnic ? Niste ochi umflati si tristi, un munte de servetele si nicio solutie imediata. Dar parca rasare in noi o putere pe care ne putem sprijini, deci ne putem ridica singure, in lipsa unui umar iubit, a unui “in brate strans”, a unor buze care sa sarute lacrima dupa lacrima….
Sensibilitatea din noi are nevoie de lacrimi. Poate ca in ceata unui plans calificat, de femeie care iubeste degeaba, de femeie uitata sau parasita, de mama chinuita se afla cele mai multe raspunsuri despre cine suntem, cat de frumoase si de vii si de minunate suntem… Poate cate un plans la timpul potrivit nu e doar despre ce curge din noi, ci despre ceea ce putem aseza mai bine in noi. Despre cat de sublime sunt diminetile senine…sau spectacolele de teatru…sau o carte grozava….sau cuvintele care ne mangaie sau mainile care ne iau fatza in palme…..sau victoria unui campion…sau atatea si atatea alte motive de lacrimi albe si calde ce curg pe zambete….

Cand plange o femeie, nu intotdeauna un barbat e de vina, dar el e mereu una dintre lacrimi…. (alba sau neagra….)

(din volumul “Niste Raspunsuri” al Mihaelei Radulescu, ed. Polirom)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s