incerc sa fac gandurile sa ramana pe un fagas. cumva parca incep sa se alinieze cat de cat si sa nu mai umble dezlanate incolo si incoace.
blogul acesta s-a transformat, in partea sa publica, intr-un ceva fara suflet. si cand ma gandesc cat de mult ma regaseam si cat imi placea sa ma regasesc in el la inceput, in acel spatiu yahoo360. acum toata acea perioada este atat de departe. Mirela Fata Verde are o fetita, eu am un baietel. alti bloggeri de atunci nu mai stiu, doar Eliza. nici prin coltul ei n-am mai fost asa cum obisnuiam.
de fapt, ma simt insingurata de cand sunt aici. si este normal. un an fara prieteni, fara cunostinte, fara orasul iubit si atat de bine cunoscut, fara glumele familiare ale prietenilor, fara discutiile cu ei. singur, singur, singur.
ei, nu este chiar asa. este o lume pitica, in care incap doar eu si piticul meu cat este ziua de lunga, iar cand vine tata de la servici intra si el in spatiul nostru de joc, de maraieli, de extenuari, de carat in brate. dar asta face deja parte din acel „journey for three” despre care am alt spatiu de scris …
ruana 