Scrisoare pentru taica-meu

Salut

Povesti pentru Dragos: Povestea unei frunze

A fost odata ca niciodata, a fost odata o frunza. Si ea locuia in varful unui copac inalt, inalt, inalt, al carui varf ajungea pana aproape de nori. Si intr-o zi aceasta frunzulita mica si roscata a auzit un zvon pe care il sopteau suratele ei, celelalte frunze ale batranului copac. Si acest zvon spunea ca in curand va veni toamna si nimeni nu stia ce urgie va cuprinde pe toate frunzulitele din copac pentru ca nimeni nu mai trecuse pana atunci prin asta.

Asa ca, frunzulita cea speriata s-a desprins de pe copac si a fugit in lume, ca sa gaseasca acolo un loc unde sa traiasca fericita pana la adanci batraneti. Si a zburat ea si a zburat, cale lunga sa-i ajunga, caci cuvantul din poveste inainte mult mai este, pana cand, la un moment dat, a vazut dedesubt o intindere mare de apa, cat vezi cu ochii. Si pentru ca nu stia ce este aceea, Frunzulita a inceput a intreba pasarile cerului ce este acea intindere de apa. Dar pasarile cerului nu stiau ce nume are intinderea, ci stiau doar, ca, daca iti este foame, poti incerca sa prinzi un peste din intinderea de apa si cu el sa iti astamperi foamea. Asa ca frunzulita a zburat mai departe si a continuat sa intrebe. Si a intrebat norii, poate ei, care alearga mult prin lumea intreaga, stiu care este numele acelei intinderi enorme de apa. Dar norii i-au spus ca ei nu au idee, pentru ei intinderea este doar o reflexie a lor insile, un loc unde, uneori, isi pot zari chipurile reflectate si atat. Si asa, Frunzulita a zburat mai departe, nestiind inca raspunsul. S-a hotarat sa intrebe Soarele si Luna, poate ei stiau care este numele intinderii minunate de apa. Dar Soarele si Luna i-au spus ca ei ar putea sa-i spuna mai degraba cele ce se afla dincolo de zarile albastre, dar ei nu cunosc numele acelei suprafete minunate de apa.

Atunci, Frunzulita noastra cea curajoasa s-a hotarat sa vada ea insasi, cu proprii ei ochi, ce era acea intindere de apa. Asa ca ea cobori incet pana in mare, iar un val care trecea pe acolo o prinse si se juca cu ea. Valul o purta catre mal cu un fosnet, mai aproape si din ce in ce mai aproape. Pana cand o depuse cu blandete pe mal, pe nisip.

Pe plaja era un baietel care se juca cu galetusa si lopetica in nisip. El vazu frunzulita cea roscata, o lua si o aseza in varful celui mai inalt turn al castelului, pe care el il construise cu atata migala si drag. Si i promise frunzulitei ostenite ca aici va putea trai fericita pana la adanci batraneti.

Sfarsit.

Autor: Oana Sivu