despre muieri

Festivalul Internaţional de Teatru Sibiu

Ediţia a XIII-a

Despre muieri – o radiografie a psihologiei masculine

Oana Raluca Sivu

Spectacol lectură – Despre muieri

de Mihail Baranovski

În româneşte de Ionela Acasandrei

Distribuţie:

Vocea autorului: Elena Pasante

Alik: Florin Coşuleţ

Ilia: Adrian Neacşu

Piesa a fost scrisă în urmă cu doi ani şi a avut premiera la Festivalul Novaia Drama, de la Moscova, în cadrul unui spectacol de lectură. Autorul, Mihail Baranovski, de profesie scenarist, este la prima încercare de a scrie dramaturgie – încercare reuşită, de altfel. Dialogurile au fost apreciate ca fiind “scurte şi la obiect”, iar autorul ca având “replică bună” (Virgil Flonda, director artistic TNRS). Un text “ofertant” şi “coerent”, după părerea unuia dintre actorii care l-au interpretat, Florin Coşuleţ.

Timpul piesei este fixat – prin referirile la vizita la Paris sau în insulele de pe malul oceanului, la băutura mexicană, tequilla sau la mâncarea japoneză, sushi – în Rusia post-sovietică.

Piesa surprinde, pe durata unei jumătăţi de oră, o gamă concentrată de sentimente, idei şi trăiri umane, cuprinse în dialogul dintre doi bărbaţi: Ilia şi Alik.

Sunt două personaje care întruchipează pervertirea sufletului uman până la pierderea iremediabilă a idealurilor: “Idealurile sunt pline de c…t”. Ajunşi la vârsta la care privirea se îndreaptă mai mult înapoi decât spre viitor, aceştia descoperă că şi-au trăit viaţile mai mult prinşi în “azi”, ajungând la concluzia că “este absurd să trăieşti în prezent”. În acelaşi timp, contemplându-şi trecutul, amintindu-şi de soţiile pierdute şi de copiii pe care-i au, simt dintr-o dată că trecerea timpului i-a afectat: “nu se poate să trăieşti în afara timpului”.

Deşi titlul piesei este “Despre muieri”, textul reprezintă o provocare la adresa spectatorului, de a descoperi aspecte ale lumii mai puţin explorate a universului masculin, o adevărată radiografie a psihologiei masculine. Se conturează, pe de o parte, portretul bărbatului trecut de 40 de ani, marcat încă de despărţirea de soţie, iar pe de altă parte, portretul generic al femeii, văzută în ipostaze variate, aşa cum se reflectă ea în ochii bărbaţilor.

Dialogurile scot în evidenţă trăsăturile celor doi bărbaţi. Aceştia pot fi vulnerabili, sensibili, capabili de profunzimi nebănuite (Alik suferă pentru pierderea unei amintiri: “mi-a ucis amintirile”, spune el despre colega din liceu pe care a revăzut-o la vârsta la care purta pe faţă “urmele păcatelor tinereţii”). În acelaşi timp, cei doi sunt soţi şi taţi incompleţi – pentru ei existenţa copilului presupune doar grija de a-i oferi din când în când o sumă de bani. În final, portretul se completează în cadrul unei scene specific masculine: sub influenţa alcoolului, la care au apelat având falsa impresie că gestul le poate fi de ajutor, bărbaţii ajung să–şi plângă de milă, consolându-se reciproc. Ultima replică (“hai la baie” – este vorba de baia publică, unde “oferta” include şi dame de consum), îngroaşă ironic portretul bărbaţilor. Finalul fixează personajele în lumesc, prinse definitiv în propriile lor limite.

Pe de altă parte, reflexia femeii în ochii celor doi bărbaţi este diversă şi cuprinzătoare: de la colega de liceu – ipostaza femeii inocente, a cărei amintire are un farmec aparte; la femeia soţie – ipostaza iubitei a cărei voce te poate obseda chiar şi după trecerea anilor şi a cărei lipsă înseamnă încă un gol imposibil de umplut; la partenera mai tânără, a cărei prezenţă este dispensabilă, atâta timp cât ea constituie motiv de nelinişte şi gelozie permanentă: “mi-e bine cu tine … dar mi-e bine şi fără tine”, îi spune Ilia la un moment dat partenerei; până la femeia de consumaţie, a cărei prezenţă pasageră este la fel de importantă ca prezenţa unei sticle bune de votcă pe masă şi atât.

Este o piesă a sincerităţii. De data aceasta este vorba de o sinceritate de altă factură, trecută de limitele banalului, deşi pare a fi acea “sinceritate din faţa unui pahar cu băutură”: este o sinceritate asumată de fiecare dintre personaje în primul rând faţă de sine însuşi şi abia apoi faţă de interlocutorul care asistă la confesiune. În acest mod, textul devine o invitaţie de a privi viaţa şi relaţiile interumane cu sinceritate.

sambata, 27 mai 2006